Anotimpurile iubirii - Vis de mai

A vrut să îşi ia zborul
Stârnind pustiu de aur,
Cu aripile arse
Căzu învins, plângând.
Tristeţea ucide,
Durerea doboarã,
Vedenii îl încearcã
Doreşte acum să moară.
O mână i se-ntinde
N-o vede. A orbit!
Un ultim vers pe buze
Se pierde în şoptit.
Ar vrea să urle-n beznă,
Să muşte din pământ,
E jgheab eternităţii
E flacără în vânt.
Pe ruguri, de milenii
Au ars cutezătorii
Dar lacrima se stinge,
Nebunii-s daţi uitării.
Sub frunţile tembele
Miasme-nvelesc,
Nebunii sunt candizii
Ce ard pentru un vers.
Suntem Iisuşi pe stepa
Umanei rătăciri,
Golgota e în suflet:
Blestem şi izbăviri.
O cruce-i conştiinţa
Purtaţi suntem de ea,
Iubirea ne petrece
Prin ani. Pe-aripa sa.
Cândva am furat mărul
Etern blestem păgân
Prin Edenul de vise
Nebunii-şi fac tărâm.