pe sub note albe...

eram anesteziat
cu toate ideile scoase pe masă
cât au tăiat şi cât au lăsat nu mai ştiu
cert e că nu mă mai regăsesc,
pe oriunde m-aş uita
şi nu mai dau de mine,
iar saloanele
cad asemeni ţurţurilor
pe uşile deschise.
liniştea creşte în jur
şi nimeni nu ştie nimic.
în ultimă instanţă, îmi strâng toate ideile
arunc o ultimă privire în jur
şi ies.
am încuiat ultimul vers
şi-am aruncat rima peste umar
în coada titlului.
acum pot să plec
aşa cum ultimul tren
se pierde-n noapte
luând cu el toate tăcerile
speriate de atâta singuratate
uitând undeva, cândva,
felinarele amorţite
în noaptea ce-şi ridică
mirosurile aşteptării
şi pustiirea.

Fie-vă vouă toată neliniştea
şi toată speranţa
că nerăbdătoare-aţi fost să scăpaţi
de trufia şi umilinţa mea,
aveţi toată libertatea
ce-aţi visat-o,
bucuraţi-vă.
poate ne vom revedea
atunci când urmele din zaţ
vor căuta unde să-şi facă tabăra.
regasindu-mă
voi putea să mă împac cu mine însumi
şi cu voi.