Cântec de furat

Într-o seară pe răcoare

Îmi ieşi o fată-n cale

Încurcând potecile,

Descântându-mi nopţile

Răvăşindu-mi visele.

Fătoaică, drăcoaică

Strigoaică, zmeoaică,

Tu cât ai umblat,

Oare n-ai aflat

Prin pădurea-ţi deasă

Cu iarbă gustoasă

Mânzu-mi rătăcit?

Că nu l-am găsit.

Ori mi l-ai aflat

Şi încălecat?

Şi l-ai călărit

Până-n asfinţit,

Iar seara pe lună

I-mpleteşti cunună.

Şi mi-l ţii răpit

Până-n răsărit?

Eu n-am teamă, dar să ştii

Cum să faci şi cum să-l ţii.

N-are teamă de-nşeuat

Da-i cam crud şi neumblat

Şi-a roade zăbalele

Zdrumicându-ţi şalele

Şi-a rupe frâu-n şuviţe

Biciuindu-ţi dalbe ţâţe.

Poa’ s-agaţe nopţile,

Spulberându-ţi visele,

Tropotindu-ţi şoaptele.

Măi băiete, de ai teama

Nu-ţi mai baga mânzu-n seama

Că strică iarba de coasă

Şi-ajunge flămând acasă

Că mai mult el ciuguleşte

Şi-astfel strică şi-amăgeşte.

Că decât mânz ne-nvăţat

Mai bine cal înşeuat

Ce ştie unde să pască

Şi unde să tăvălească.