de cuvinte…cine ne apără?

te-am subestimat,
nu eşti decât un cazan de gelozie
clocotitor, dar nimic mai mult
gelozie? gelozia presupune dorinţă
şi…şi…pasiune
pe când tu…
tu nu eşti decât un cotoi rebegit
ce-şi linge în faţa mea...
rănile şi mădularul umflat
puteai mai mult…
altădată şi tu erai mai…
…
păcat s-au spus prea multe tăceri
iar între noi
n-a mai ramas decât un deşert de cuvinte
ce macină şi spulberă
da, nu toate cuvintele mai pot fi uitate
şi ele rămân ca o cocleală pe fundul sufletului
otravă sigura
şi prin folosire
şi prin abandonare.
…
ne respectăm tăcerile
dar faptele rămân,
nelămurite,
neacceptate,
pietre de moară uzate
măcinând inutil
vântul
într-o tăcere atât de lungă încât a devenit dureroasă.

(Foto: http://www.photographerslounge.co.uk/kitchphotography.html)