Vorbitor în oglindă

Ai plecat,
Şi mi-ai tulburat frunzele
Cu şoapta ziditelor verbe.
Aveai vorbe bune,
Iar vorbele rele se pierdeau,
Se căutau, depănându-se aleatoriu.
Mi-ai luat nopţile, albindu-mă.
Şi-ai lăsat luceferi să-mi presare
pleoapele. Pudră de argint a uitării.
Ai plecat,
Răscolind ochiul furtunii.
Ascuns în adâncul pierdutelor
Şi a uitatelor. M-ai lăsat.
Iar problemele cresc în urma ta, pădure.
Perie ce-a zăvorât inelul muntelui golaş.
Ai plecat. Luând lacrimile potop
Să-ntărească apa uitării.
Styxul? L-ai trecut.
Plătind obol
Tăinuitelor, vămilor.

(Foto: Toamna - www.blur.ro/imagini/150)