...pre moarte călcând

Îmbrac pe-afară somnul veşniciei
Iar înlăuntru, omenescului, mormânt zidesc.
Trei zile mă petrec pe mine însumi,
Schimbării drumul astfel pietruiesc.

Noaptea mă-mbracă-n ale sale umbre
Mă lepăd de-îndoieli, mă spăl de amintiri,
Lumina naşte-n mine din plămadă
Încă m-afund în abis de-omeneşti trăiri.

Schimbarea doare şi-nspăimântă
Căci rupe hălci din suflet şi din gând.
La începutul-lumii-a fost Cuvântul!
Schimbând te schimbi, cuvinte petrecând.

L-aştept. Îl simt şi mi-l doresc adeseori,
Precum copii ce-ntind braţele neştiutori
Chivot, pocal ce jarul mistuirii poartă
Între abis şi-nalt, El mă deschide poartă.

În El mă înveşmânt şi grea este lumina,
E semnul ce mă poartă şi îl port,
Golgota mă împinge şi mă cheamă
Corabie ce-şi poartă-n pânze al său port.

(Foto: Himera - Constantin Brancusi - 1918)