despre iubire...

despre iubire, s-a spus aproape tot

o fi rămas uitat, pe undeva un ciot,

sau doar firimituri în colţ uscat de gură

iubirea se petrece, târându-şi sora ură.

din felii subtiri slefuieşte-ţi lentile

şi priveşte lumea prin carnea iubirii

vei vedea că viaţa îşi schimbă culorile

când tu însuţi te vei scălda în lumină.

prin noile lentile-am privit soarele

iar razele mă-nvăluiau cu iubirea lui.

şi a fost ziua întâi

şi am fost mulţumit de ce am văzut.

am privit cerul şi am văzut norii

iar ploaia mă spăla curăţindu-mi spiritul

şi a fost ziua a doua

şi pielea mea radia mulţumirea.

m-am învelit în noapte iar stelele

îmi arătau calea, desluşindu-mi scânteierea

şi a fost o noapte

iar ochii mei reflectau iubirea.

mi-am întâmpinat fericirea în prag

sărutându-i mărinimia iar tristeţea mă aştepta

tăcându-şi liniştea în adâncul sufletului,

şi-amândouă mă-nsoţeau.

şi-au fost zile şi-au fost şi nopţi

iar iubirea creştea substituindu-mi suflarea,

revărsându-se, cuprinzând totul; iar cei din jur

se zvârcoleau căutându-şi scăparea.

despre iubire nu poţi să vorbeşti

iubirea o vrei, o trăieşti, o doreşti

o vorba desparte iubirea in doua

un ochi încă râde iar un altul plouă.

iubirea se-ntrece acoperindu-şi sora

firimituri uitate ori amintiri cu ora

iar cioatele durerii în iarnă putrezesc

iubirea-n veci renaşte cu tot ce-i omenesc.

cum poţi vorbi despre ceva ce-a fost, este şi va fi oricând? tăcând!