cădere liberă…în abisul disperării

ochi calmi, salivă în parametri clinici
temperatură normală şi lubrefiere abundentă
spaime retractile şi zâmbet pictat
gheare ce înhaţă, aer expirat
păcat că miezul fiinţei se afla în altă parte
mult prea departe
şi mult peste acceleraţia normală
gravitaţia este prea mare
în zona sufletului...şi
inconştient sau nu, îţi respect...
căderea.
văd palmele-ţi ce poartă stigmatul focului
înscris fierbinte
până la os
şi mai departe
până la ultima amăgire,
abisul,
ultima posedare
şi deplina
certitudine

gigantul gazos
se desprinde, sărut, de pe buzele tale
zburându-şi viaţa.