rostul...morţii

M-am născut, am crescut, am născut.
Un lucru pe care-l fac de obicei femeile,
Da, îmi lipeam palmele de cupola pântecului
Şi simţeam clopotele vieţii. Vibrând.
Am servit omenirea cu bucurie, s-ar spune
Pentru că e-un dat. Al femeilor. Toată viaţa
Am ucis teama cu sânge rece. Degeaba.
Numele ucigaşilor se uită. Din decenţă.
Iar aureolele-s pentru eroi şi sfinţi.
Noi femeile naştem, creştem şi murim.
Asemeni crinilor. Fără martori.
Iubeşte-ţi duşmanul cum îţi iubeşti aproapele,
Şi mi-am apropiat durerea de trup, urlând,
Căci a muri înseamnă să termini putin mai devreme programul.
Ce sufletul meu! Doctrina mea?
E Viaţa...