vânturându-mă…

fără rost


mâine:
gonesc prin viaţă
înspăimântătoare prăbuşire,
ceaţă nimicind lumina.
târziu
când noaptea naşte tăcere
iar timpul se tânguie
pe tabla de şah a secundelor
inima mea,
imensă cupă de umbră
îşi schimbă forma şi culoarea
sorbind însetată
din diadema de foc
a universului
tău

ieri:
tu, imagine statică
îmi răstorni perspectiva
prelingându-mă printre pleoape
radiaţie iluzorie
imaterială

astăzi:
între două iubiri
mizez pe două milioane de ani
şi o fractură…
a timpului

eu… sunt:
viteză absolută
cădere iraţională
absenţă