missa solemnis

tăcerea nu-i doar spaimă şi durere
e viaţa clocotindă care dreptul îşi cere
tăcerea-i pântecul ce pruncul îl ascunde
şi lunecarea argintiului păstrăv în unde
tăcerea e povara sânilor sub lapte
şi depărtarea care ne desparte
tăcerea-i simfonie de culoare
e groaza-ntipărită când inima îţi moare
tăcerea este mâna ce arcu-şi potriveşte
e răsuflarea moartă,
săgeata ce porneşte
tăcerea-i suspendare, e gândul ce cuprinde
si somnul ce în fagure se-nchide
tăcerea-i reculegere şi rugă
şi în tăcere-aştepţi seninul să te-ajungă
tăcere este somnul, liniştea ce desparte
tăcerea e fâşia dintre viaţă şi moarte
tăcerea este cântecul fântânii
ce-şi ţese dragoste jurând inele lunii
ea este-nţelepciune
e moartea întrebării
căci cel care cunoaşte
este supus tăcerii


libera me Domine de morte eterna…

(Foto: Francesco Goya - Caprichos Plate 23)