nespuse...

hai cu noi, strigă penele duse de vânt
şi fâşii de carne încearcă să-şi ia zborul
dar cerul e încă albastru şi norii obezi
n-au aspect de noduli maligni

hai sus copăcel, urlă corul viselor despletite
dar rădăcinile scormonesc după o stâncă
pe care s-o strângă în braţe sinucigaş
şi-mpreună să se arunce-n lumină.

de la stânga la dreapta suntem noi, ţipă literele isterice
doar n-ai de gând să ne dai la o parte pe toate
ca să-ţi verşi nemestecatele şi neînghiţitele
miniature, pe sticla geamului prăfuit

hai, dă-te la o parte, stai în drum ca o reflexie
răstălmăcind curgerea…şi dacă totuşi…puhoiul sunt eu?
cum se mai pot apăra ceilalţi
de revărsările codului portocaliu?