sete...

mă plânge seva în fereastră
şi frunzele mă galbenă-nserare
mi-s rădăcinile pe piatra care moare
stâncă pe cer fără noroc

mă trage gravitaţia acasă
şi crengile mă sapă a pustiu
o preerie ce-aşteaptă doar scânteia
mă cerne fum, cenuşă pe pământ

mi-s lacrimile urmă pe obraz
potirul sunetelor s-a uscat pe ram
zidite mi-s canalele de fugă
când mâine poticnit dispare-n azi.

uitat sunt pe pervazul vieţii
şi dincolo îi plouă un potop foşnit
mi-aş rupe rădăcinile ca să trec vama
dar cin´ să stingă setea de sfârşit?


(Fotop: http://www.fotoportmann.com/blog/page/2/)