poveste cu chibrite...

am scăpărat timpul şi mi-am aprins trabucul
iar visele făceau rotocoale, rotocoale
picotind printre şfichiurile de artificii ale
fosforului.
dacă am să vă spun că timpul are fosforul alb (ca insomnia)
n-o să mă credeţi, dar asta-i treaba voastră
eu v-am spus.
oh, ce bine-i să stai şi să savurezi un trabuc
la lumina stelelor de mare
lăsând efemeridele să-şi facă piruetele fosforescente
mi-am înmuiat degetul într-o lacrimă
şi-am început să număr toate palele de vânt ce-mi răscoleau jarul ostenindu-se
cred că dacă nu v-ar fi suflat uşurel la ureche
aţi fi văzut o statuie de scrum fumegând ultimele sunete ale nopţii.
dar aşa, mă scutur în albastrul buturugii scorburoase
trăgând după mine ultimele litere
neterminate.