lipit de uşă, ascult

luna plânge-n geam
tresărind speriată de scârţâitul nopţii
şi de umbra paşilor ce se opresc pe trepte
deschid uşa şi-ntreb mogâldeaţa ce-aşteaptă resemnată
a cui eşti tu spaimă?
nu ştiu, că m-am rătăcit
şi noaptea-i lungă, şi doare
de ce?
pentru că cineva se zbuciumă
şi-aşteaptă să mă strângă la piept
ascunzându-şi faţa în căuşul neputinţelor
te-aş lua în braţe, dar vezi tu
toate-ncăperile inimii sunt pline şi-apoi
nu mai vreau să trag încă-o spaimă
uite! ia paltonul, ia şi bocancii, ia şi ceva de mâncare
şi ieşi pe poarta vieţii mele
că eu nu te-am aşteptat
aşa spun toţi când îmi închid uşa-n faţă
dar eu cred că mai bine o spaimă, aşa ca mine
decât o nenorocire ce vine şi-ţi sfarmă viaţa
hai, du-te măi copilă! şi-nchid uşa, laş, ţinându-mi sufletul
iar ea se-ntoarce-ncet, o aud prin uşă,
şi pleacă murmurându-mi amărăciunea
ştiam c-aşa o să fie,
ştiam c-o să mă alunge,
dar ce pot să fac?
şi noaptea se strânge ghem, apăsându-mi…inima...

(Foto: http://www.descopera.ro/travelling/4948120-5-orase-moderne-iubite-si-abandonate)