luni, 23 noiembrie 2009

Hansel şi Gretel



m-ai luat de mână
târându-mă grăbită în pădure
fără să-mi dai timp să mă-adun
de prin toate colţurile
ştiam că nu sunt singurul
şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi
rupeam aşchii
încercând să las urme,
marcaj.
Ce tot faci acolo?
Cine-o să te descopere
Cine eşti tu?
ciuguliţi-mă, adunaţi-mă
sau măturaţi fărâmele
când multe urme
devin inutile…

m-am îmbolnăvit de tine viaţă,
ceara buzelor nu mă mai deranjează
acum, pot săruta morţii încă vii
precum şi vii morţi
albină ostenită de preaplin.

ţi-ai bătut joc de mine viaţă:
şi vrăjitoarea
şi cuşca
şi cazanul
şi căsuţa din pădure
toate ale tale sunt ...



(Foto: By madhatterzho - hansel and gretel)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu