sâmbătă, 14 noiembrie 2009

fusta neagră de voal

te-ai ivit din colţul oglinzii
pipăindu-ţi drumul
printre petele de ruj stinse
şi printre crevasele cariilor lui niciodată
te-ai întors, piruetă lascivă
pipăind aerul cu vârful pantofului
apucă-te de căţărări, mi-ai aruncat peste umăr
de ce?
iar întrebarea se stinge în sunet de oase
printre apele-oglindirii
nu ştiu dacă ajută, dar poţi să mori elegant
mai bine te caţeri după sfârşitul poveştii
decât să aştepţi…ca mine…
am crezut că plângi
dar numai vântul mai caută
să stingă lumina
febra m-alintă
visez chipuri
şi mângâi norii
căutând...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu