nimicuri...

ăruindu-mă arunc un pod peste abisul singurătăţii...

cuvântul care-mi poartă rugăciunea
trăieşte-n mine nu în zidul greu
căci eu dau suflet pietrei aspre
tăcerea-şi cerne piatra în sufletul meu

soarele-nseamnă bucuria căutării zilnice
iar ploaia-nscrie căutarea lacrimi-n cădere

să te-nfăşori în moarte ca-ntr-un somn
să uiti că visul tău zideşte Înălţarea

semnul morţii taie-n carnea prafului ce-nghite drumul
taina nopţii mă cuprinde împlinind mirarea lunii

vocea cerului alină, căutarea setea-ţi curmă
fericită suferinţa ce te-nalţă spre lumină