hârjoană…

eu şi ele…




îmi priveam cuvintele în ochi
fără spaimă, teamă sau reproş
şi descopeream surâsul
lucrului făcut la timp

privind peste umăr
mă vedeam jucând leapşa
iar ele se lăsau prinse-n versuri stângace
mirându-mă cu aripi de stele
şi ochi de copil
apoi, ca o creştere, iubirea
m-a-mplinit năucindu-mi căutările
iar ele, nimfele, chicoteau
vălurindu-mi inima poem
când Cântarea Cântărilor năştea dorinţa
şi ele m-alintau ameţindu-mă
oferindu-mi-se fără sfială
poleindu-mi limba cu dulceaţa lor

aşa cum păcatul naşte păcat
şi timpul macină albind grăunţele
cuvintele se las-ademenite
în haremul trăirilor mele
vieţuind împreună
fericite
până la adânci bătrâneţi…