Celei care…

Reţeaua gândurilor noastre
Crează trupu-i viu făr’ de contur
Stăpâni şi sclavi sclipirilor albastre,
Voinţa-i ţine legăturile fără cusur.

Decizia de viaţă şi de moarte
Asupra vieţii, n-aparţine nimănui
Căci omorând-o vom muri şi noi
Trupuri uscate, pete de noroi.

Să nu mă părăseşti!
Să nu mă laşi fără suflarea ta
Omoară-mă, dar viaţa gândului nu mi-o lua
Şi întrebărilor nepuse, eu, răspuns voi da.

E-ngrozitor când pierzi pe cineva
Dar ce te faci când piatra ce ucide e în mâna ta?
În seara asta plâns-am pentru mine, pentru ea,
Căci gându-i cere inimii ceea ce n-ar putea.

Foamea de a gândi mereu ceva
E focul tainic ce-a zidit şi luminat creaţia.
Gândeşte-te că poţi ceea ce alţii n-au putut
Concepe tu ceva neconceput.

Gândul de-a pierde gândul, ameninţă tăcerea
Ce o păstrăm în taina gândurilor nerostite,
Rostogolirea şarpelui care-şi înghite coada
Trecut şi viitor care promite.



Să fie-n temelia Universului crima înscrisa?
Sau nu-i decât greşeala ce a fost prezisă?

Există posibilitatea ca imposibilul să devină posibil.