vise...întrebări...

era ceva în aer
ceva rău
şi acesta întra în tine
muşcându-ţi buzele până la sânge
şi te strângea de gât
pe dinăuntru
ca o spaimă, ca o moarte
şi-ncet îţi cotopea plămânii
ca o apă stătută
maree uitată la ţărm
sub un soare rece
fără culoare
în obraji.

era o vară cenuşie
şi florile mureau încet
pământul se strânsese-a nebunie
şi nu mai suporta o rădăcină-n piept.
o-mbrăţişare ce se voia tandră
a scuturat puţinul înverzit
sunt peţiolul ce anin-o frunză
un tabernacol putred
ruginut.

îţi mai aduci aminte când spuneai
că gâtul musai trebuie să se termine cu un cap?
te-am întrebat de ce,
şi mi-ai răspuns că numai el,
capul
ştie să despartă lucrurile ce curg,
lacrimile pe-afară
şi tăcerile pe dinăuntru
şi mi-a părut bine
că am şi eu un cap
ce desparte
inundaţiile tăcutelor lacrimi