cum am devenit invizibil

da, ştiu povestea asta. e tipărită deja
dar întrebarea e, când a început procesul?
imediat după ce m-am născut sau mai târziu?
cred totuşi că mai târziu
pentru că la început mă mai regăseam sub brad
strângând cadoul din punga de celofan
uneori roşie, alteori albastră ba chiar şi cu Moş Crăciun pictat
apoi încet, încet, m-am pierdut
întindeam gâtul şi sărutam aerul
cu gust de lacrimă uscată
semnam o condică de prezenţă
şi respiram alături de alte guri anonime,
simple numere de înmatriculare pe şoseaua vieţii.
după care nici măcar geamul nu s-a mai aburit
nu-şi avea rostul
prin magazine, un card, un pin şi-o semnătură
nimic altceva. ba nu mai era şi: o zi bună să aveţi
atât, pentru că nimeni nu mai are timp să te întrebe ceva
şi nici nu mai am aer să răspund
respir mai puţin
uitat printre zile incolore.