Pribeag

Mi-am descălţat rădăcinile
Şi-am redescoperit mersul,
Părăsind şovăitor, poiana ultimilor decenii
Căci umbra n-a mai reuşit să domolească
Vigoarea puietului dornic de lumină.
Aşa că am plecat pe furiş, să nu bage de seamă
Că-i las stăpâni peste tot locul şi toată roua dimineţilor
Pornind către acel "nu ştiu unde"
Ce mă aşteaptă.
Cu aceeaşi resemnare
Căci el ştie că răsplata-i va veni.
S-or bucura de spaţiu şi lumină
Dar vor învăţa că furtuna şi ploaia
Se stârnesc şi bat mai ales tăriile înălţimilor.
Sleindu-se. Domolindu-se sub ramuri
Dispuse să sufere.
Vor vedea că trăsnetele se opresc,
Şi-aruncă jerbe de idei din crengile vreascuri.
Dar cum poti creşte fără a fi biciuit de viaţă?


Mi-am luat dreptul de a fi eu însumi,
Tălmăcind în toate limbile locul lui "nu ştiu unde".
Frunzele mă-nconjură, alergând alături.
Bobocii-mi cad, aurind calea către
Numai iubirea m-a-ndemnat să răscolesc
Locurile cu urma trecerii.
Fi-va vouă toate cele visate.
Bucuraţi-vă,
Căci bocceaua pribegiei
Se ţese tăcută în umbra voastră.