victimologia

da, m-am aliniat normelor de conduită
în care se-nscriu toate limitele şi limitările
şi-am decis: sunt victimă sută la sută.
da, ştiu ce gândiţi şi mai ales ştiu că o să râdeţi, n-aveţi decât.
mă declar victimă a punctelor de suspensie
pentru că încă îmi este greu să număr treimea lor întru iertarea păcatelor
precum şi punerea punctului pe i
ridicat pe umeri, până-n vârful literei
de unde se rostogoleşte luându-mă iar şi iar
într-o continuă şi epuizantă căutare.
sunt victimă a neoglindirii
atât în cerurile răsfrânte, pline de petale
cât şi în lucirile dintre pleoapele interlocutorilor
sunt o victimă a lipsei de ecou
pentru că sunt şi tăcere şi stâncă în acelaşi timp
alergând de la o vocală căzută la alta
şi pentru că „sunt” intervine de atâtea ori în viaţa mea
declar că sunt o victimă colaterală şi existenţialistă, iar verbul mă sufocă
între un trecut incert şi un viitor imprevizibil
cărându-mă în spate, până în vârful dealului
printre huiduielile tuturor cuvintelor nemulţumite
şi acolo, în creştet, mă înfige în solul bolovănos, julindu-mi rătăcirile
iar mâinile lui se prind cu piroane de braţele mele
şi-aşteptăm potopul învinuirilor
şi-al limpezirilor.

vacarmul, avalanşă a uitării
mătură toate învinuirile amintite
îngrămădindu-le într-o subsidenţă verbală:
a fi.