Peisaj lunar cu peşti morţi

Ca să-mi treacă de urât
Mi-am proptit un nod în gât
Şi-am încălecat pe-o şea
Să văd ce-ar zice lumea
Pe-un ochi am alunecat
Sufletul l-am colindat…

Lumea era la picioarele mele
Iar eu eram picioarele ei,
Purtând-o cu grija copitelor moi
Căci viaţa-i e preţioasă comoară.

Împreună străbăteam depărtările
Şi totul în jur împietrea, deşert
Uscându-se, topindu-se, spulberându-se,
Albie cu peşti morţi adânciţi în orbite.

Spaima morţii strălucea în găvane
Spadă-nfiptă-n plumbul neputinţei,
Răsturnând împietrirea mişcării
Turnându-ne în forme noi.

Se cutremurau răsuflările
Răscolind toate morţile nenăscute
Iar lanţurile depărtărilor se rupeau
Asimptotic, răstignind înălţimile.