sâmbătă, 6 februarie 2010

între şabloane

zilele se petrec incestuos aliniate...
obişnuinţele creează dependenţă parfumată
astăzi (indiferent ce zi ar fi) la ora 18 si un pic
acel pic incorigibil scăpat din coada preţurilor
aceeaşi emisiune, aceleaşi feţe
şi peste patru săptămâni
o să fie decernarea premiilor
aceleaşi feţe, aceleaşi bârfe, aceeaşi draperie
mascând realitatea deformată, obeză de-a dreptul
ce nu mai încape în capetele noastre
pline de vorbe siluite
servante de bordel
ieşite la pensie
mâine trebuie să fac ceva
ceva care să mă tragă de unghii
până mi s-or lungii ochii
după un mugure
ce nu vrea să plesnească la comandă
ca o petardă
sau măcar după o muscă
ameţită de ger.
mâine
mâine îmi propun un matineu:
pantomima morţii
diluate
ce nu mai păstrează decât
urme de bătrâneţe flască
şi inevitabil uitată pe fotoliu.
mă duc să mă pregătesc
machiajul contează cel mai mult
mască neagră cu lacrimi de lumină şi ceaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu