Percepţie

M-am trezit cu moartea-n pat.
De fapt nu mă trezisem, dar am simţit răsuflarea ei
Şi mâna care mă purta, arătându-mă.
Urcam scara lui Iacov, cărând un capăt al lumii
Ori poate numai păcatele ei,
Cert e că cerul se însenina în urma mea.
Ei şi? Mare scofala. Cui oare ii pasă de acest lucru?
În jur nu era nimeni să-mi ateste înalţarea.
Şi de fapt nici nu mă înălţam.
Mă iţisem doar cu puţin peste marginea cerului.
Iar scara era îngusta şi instabilă
De te şi miri cum de mă ţinea.
Cine m-a pus să mă înham la treaba asta?
Nimeni. O făceam aşa de-a proasta.
Sau poate ca era un dat
Indiferent la ceea ce era in jur.
Eu mă tot căţăram întrebându-mă cât o să mai ţină.
Şi jur-imprejur începeau să se strângă chipuri,
Şi toţi mă întrebau de ce vreau să mor,
De parcă eu hotărâsem acest lucru.
Dar în definitiv,
Ce este moartea?
Un capăt de drum pentru picioare-ostenite?
Ori poate haină luată de la garderobă după spectacol?
Sau poate ultimii stropi de ploaie ce ling obrajii cerului?
Oricum, nu mai are importanţă pentru că acum
Sunt cu ea şi ea este alături de mine.
Umăr lângă umâr, împărţind aşternutul
Sau poate că… deja copil fiind
Mă sufoc hăpăind eternităţi de la sânu-i cald.
Cald ca o eternitate din străfundul iadului,
Ce-şi cauta hornarul să-i cureţe
Coşurile.
Hm. Ciudate vise mai calcă omul la vreme de noapte.
Dar dacă n-a fost vis?
Poţi să-mi spui că doar erai lânga mine,
Aşteptând să vezi ce fac.
Urc? sau cobor?