Întrebare

Maqama

Ce dracu eşti aşa de antipatic?
E întrebarea ce mă bântuie de o rotaţie completă,
Şi încă n-am găsit răspuns.
Poate că nici nu există.
Ori poate că privesc într-o oglindă cu argintul sărit.
Elementele de bază ale luptei sunt:
Poziţia corespunzătoare pentru câştigarea existenţei
Urzeala relaţiilor sociale şi nu în ultimul rând
Amintirile frumoase ce rămân în urma-ţi:
Mirosuri de sconcs sau de roze.
La naiba cu mirosurile.
Am citit ca un om care nu miroase este ca şi invizibil.
Iar cel care pute e de-a dreptul antipatic.
Poate că şi eu miros dar nu mai îmi dau seama.
Aş putea întreba lumea din jur, dar cine e dispus să-mi răspundă?
Poate că fetele ce le-am iubit ar spune ca eram simpatico,
Şi că nu miroaseam chiar aşa de rău.
Dar parcă mai poţi să te-ncrezi în amintiri?
Nu plânge mamă, nu-i vina ta că eu put,
N-aş fi nici primul şi cred că nici ultimul fiu antipatic,
Chiar dacă tu mă iubeşti şi-ţi sunt simpatic.
Oare prietenii ar fi sinceri? Mi-ar întelege ei zbaterea?
Prostii ar zice. Încă unul care-a înnebunit.
Încă unul care suferă de mania persecuţiei.
Şi dacă ăsta ar fi răspunsul, ce rost mai are să întreb?
Doar aşa ca să mă aflu în treabă?
Simpatico!
Sictir viaţă hulpava. Poate că da, poate că nu,
Dar cineva tot trebuie să-mi fi furat dramul de simpatie
Căci nu-i aşa? Orice copil care se naşte e simpatico.
Deci?
Cine mi-a furat caşcavalul?