şi-a mai fost o...

m-am dezbrăcat de toate cuvintele
mi-am încins uitarea
şi m-am plecat spălându-vă tăcerile.
“cel ce vrea să fie cel dintâi,
se cuvine să ridice ultimul privirile pentru a izvorâ tăceri”
ne-am asezat fiecare în spaimele sale
lăsând cuvintele să dospească
sudoare.
v-aş fi-ndemnat să vă iubiţi şi să vă ascultaţi
tăcându-vă vorbele uni altora
aşa cum şi eu v-am tăcut
dar cuvintele deja ţipau în piaţă
cerând uitarea.
şi mi-am luat uitarea, şi pârâşii fremătau ştergându-mi urmele
până sus în spatele ochilor, bucurându-se
că literele curgeau, cerneală.
amestecându-se.
cuvintele mele rătăcesc
nerecunoscându-se
nici în rime
nici în versuri
tăcându-se,
ferindu-se de ochii lumii
ascunse
colbuite.