teamă

Doamne,
aş avea atâtea să-ţi spun
dar tu care le ştii pe toate poate că nu ai timp
sau poate că nu-ţi face bine să le mai auzi încă odată
vorbele mele, palme ce-ţi caută faţa
ca să lovească
dar mă dor palmele Doamne
de la atâta vorbă
şi singurătatea
care nu mai voia să tacă
picioarele m-au lăsat
rădăcini uscate scobind aerul
către niciunde
ochii nu mă mai dor
nu dor pentru că s-au uscat
şi uscăciunea piere dusă de vânt
se macină în ea însăşi
putregai.
nici urechile nu mă mai ascultă
au plecat să-şi caute un alt stăpân care ştie să le folosească
oricum în orbirea mea nu mai auzeam nimic
ce folos că nu erau decât locul colbuit
unde mă mai găseam uneori.
limba, da,
ea singură mai păşeşte printre vocalele Tale
talpă uscată, căutându-te printre cuie
şi printre aşchii.
cu răsuflarea moartă
de teamă să nu-ţi încurc foile
mă trag sub noaptea asta şi fac loc
luminii.
aş face o baie Doamne
dar e aşa de multă lumină
că mă doare.