şcoala

şcoala

cuvintele îşi caută calea
apăsate de masa vâscoasă a tăcerii.
prima zi de şcoală
prima lecţie,
după ce ţi-au luat manualele
să taci! cât mai mult posibil.
îmi acopăr palme
cu ochii
apoi cu urechile
şi-n cele din urmă cu gura
în prima zi avem voie să ne uităm la poze.
şi privim tăcerea,
în toate culorile şi toate formele:
tăcerea ca un a mic de mână,
apoi tăcerea ca un O mare de tipar
tăcerea şireată din codiţa unui e mic
după asta începem să ne socotim tăcerile,
tăcerea mea plus tăcerea ta
dau un mare gol,
mare cât toate semnele şi lacrimile.
la muzică învăţăm jumătăţile şi sferturile de tăceri
şi cu mâna desenăm ritmul tăcerii
şi ora se termină.
în recreaţie, tăcerile fac tumbe, joacă leapşa şi sar coarda
sau îşi fac de lucru ascunzându-se
după amintirea unui surâs.
Gata! asta este o zi normală
plecăm acasă în tăcere,
pe drum ne privim unghiile şi degetele pline de tăceri albe
iar în carnete, tăcerile povestesc
despre nota la purtare
şi altfel de note.
noroc că acasă nu mă pun să repet tăcerile pe de rost
până le învăţ.
aşa, le tac în felul meu
numărând pe degete, desenând,
rar de tot pictându-le pentru că de la lumină
tăcerile se întrepătrund
şi-şi pierd conturul
îţi mai aduci aminte?
abia aştept sfârşitul, uneori chiar îmi doresc să-l grăbesc
să văd şi eu serbarea
să fiu strigat
să urc şi să-mi iau premiul cu coroniţă:
o tăcere cât toate zilele.