Nu sunt

Negaţia se caţără tăvălindu-mi răsuflarea în ceafă
Şi toată fiinţarea desfiinţându-mi-o. Rătăcindu-mă.
Căutam să ies, să evadez. Viitorul nesigur din cuburi să-l creez.
Dar trecutu-l trăiam astăzi deplin, în prezentul gemând de-al ciorchinilor plin,
Esenţă stoarsă-n pahar a venin.

Locul în care nu se întâmplă nimic
Aşteapta căci uitase. Nici el nu mai ştie ce
Mi-au mintit gândurile, otrăvindu-mi cuvintele
Liane legându-mă, lasciv legănându-mă. Copil mic.

Viaţa ta va fi ceea ce faci tu din ea.
Ţi-am dat o carte. Scrie-o! Trăieşte-o! Fă-o creaţia ta.
Nu ştiu, nu pot, nu vreau, nu cred. Sunt plin de negaţii
Am uitat de un secol să am aspiraţii.
Ultima frontieră, mintea mea.

Nu sunt Dumnezeu, nici fiu-i Isus
Minuni am făcut şi nu mi-a fost greu când crucea mi-am dus.
Nu sunt Dedal, nici fiu-i Icar
Cu ochii scoşi, cu aripa arsă mă-nalţ ca să trag al lui Helios car.
Nu sunt Prometeu, dar chiar şi-nlănţuit
Un strop din focul ceresc am furat şi am pus în lutul scobit.
Nu sunt Teseu, Orfeu nu am fost,
Dar m-am străduit şi-am aflat iubirii un rost.
Nu sunt. Nimic din ce credeţi nu sunt şi n-am fost,
La fel ca oricare, doar unic. Să iau viaţa de piept, s-o trântesc; e-al meu rost.

Asemenea Lui, universul meu,
Zi de zi-l recreez mereu şi mereu. Sunt soare şi visele mele-s planete
Fulguiri de dorinţă în cozi de comete. Un semn, o sclipire şi lumea mea-i vie
Iubirea mă cerne, Cale Lactee tăind universul. Stea rătăcind din galaxie în galaxie.
Năuntru-mi şi-afară sunt doar energie. Milioane de sori s-ar topi să-mi dea mie
Putere, credinţă, voinţă, căinţă.
Cere ce vrei, îmi şoptesc la ureche
C-a-tale sunt toate. Eşti fără pereche.
Iubeşte dăruindu-te, dăruieşte iubindu-te. Iubeşte, respectă şi uită,
Al tău preaplin, iubire revărsându-se, apa vie, fântână mută.