Amintiri, din pustiul de cenuşă

Mă dusesem departe de lume şi viaţă
Să-mi găsesc aproapele. Să mă regăsesc
Dar sufletu-mi refuza să apară
Şi timpul trecea măcinând.

Stâncile din jur se crapă sfărâmându-se
Sfărâmăturile dezagregă, spulberându-se
Aşteptarea se-ntăreşte, chihlimbar,
Închizându-mă. Vis întregind valoarea.

Sunt o insectă ce-nchisoarea-şi poartă
Incercuindu-ţi gâtul alb, maiestuos, Doamnă
Eternitatea fragilei mele morţi-închisori
Pune-n valoare albu-ţi superb Iarnă.