Copacul cu rădăcinile-n aer

Cutreieram din loc în loc
Şi-ncet îi transformam pe alţii
Rămânând totuşi neschimbat.


Rădăcinile-şi dormeau visul de mărire
Năruind pământul, filtru osmotic în calea năvălirilor.
Te-ai revărsat acoperindu-mi muguri, îngrăşându-mi speranţele
Cu poveştile tale despre cer, despre sus.
Şi-am crescut, răsfirându-mi crengile, frunzele
Cercetând aerul în căutarea cerului. Cerul poveştilor tale.
Îmi era aproape dar totuşi atât de departe. Mă aştepta. Mă chema.
Şi-atunci l-am urmat. Mi-am urmat chemarea.
Cerule! De cine te ascunzi?
Mi-am luat păsările la subţioară, cuibărindu-le,
Şi ele cloceau alte vise de mărire, iar puii plecau şi ei,
Stoluri.
Mi-am înfipt ramurile în norii zăpezilor
Şi vântul m-a tras de păr, dar tot nu am ajuns până la cer.
Şi-am înfrunzit, dezgolindu-mi gingiile rădăcinilor.
Iar genunchii şi nodurile îmi crăpau pământul de sub picioare.
Umbra creştea adăpostind suflete. Înălţându-le, hrănindu-le, ascunzându-le
Iar teama nu le mai găsea.
Cum nici eu nu mai găseam cerul ca să mă pot odihni.
Rădăcinile se ridicau pe poante şi eu trăgeam aer în piept.
Iar ploile mă spălau de lutul naşterilor.
Crengile căutau cerul.
Mai bine zis îl sprijineau.
Visele mi-au pleznit, boboci răvăşiţi de tăriile cerurilor.
Rădăcinile s-au uscat si s-au rarefiat. Inutilul se transformă,
Căci Moartea nu e un moment, e un process. E-un precedent
Acum crengile nu mai nasc boboci, au ajuns rădăcinile mele din cer
Dar câteodată, ma doare capul căutându-mi vechile rădăcini.

(Sursa: www.strangebusiness.com/images/content/115992.jpg)