De trei ori şapte

Personaje :
Florina - mama Elenei, 45 de ani, pensionată pe caz de boală, suferindă cu inima;
Elena - fica Florinei, 23 de ani, contabilă la o intreprindere de mobilă, inocentă şi încă virgină;
George - subinginer la aceeaşi intreprindere, 28 de ani, prietenul Elenei;
Maria - ţigancă, ghicitoare, 65 de ani, femeia care îi face curăţenie Florinei;
Jenica - ţigancă, ghicitoare, vestită pentru facerea şi desfacerea farmecelor.

Locul acţiunii :
Un oraş, la fel de liniştit ca oricare oraş al acestei ţări, cu oamenii săi buni sau răi, oameni mai mult sau mai puţin creduli, oameni mai mult sau mai puţin necăjiţi, oraş cu străzile, cu casele, cu amintirile şi poveştile sale, poveşti de dragoste, poveşti de groază, poveşti....

Suntem într-un apartament de bloc de trei camere, modest dar cochet, în care locuieşte Florina, pensionară pe caz de boală şi fica ei Elena sau Leni, fiecare trăindu-şi visele, decepţiile şi speranţele în camera ei, cu punţi de legatură instabile şi mai ales fără a fi prea bune prietene, ci numai mamă şi fică. Speriată că Elena nu reuşea să-şi găsească un prieten care să-i asigure viitorul şi să-i dea siguranţa unei căsătorii şi a unei vieţi liniştite şi considerând că viaţa trebuie închisă în şabloanele sociale, Florina decide împreună cu Elena să apeleze la o ghicitoare pentru a îndepărta vrăjile ce-i legaseră cununiile şi minţile tinerei Elena, îndepărtând toti pretendenţii de mâna şi inima ei.




Elena: Eşti sigură că-i bine ce facem?
Florina: Altfel nu ţi-aş mai fi spus. Puteam să fac totul de una singură, dar e mai bine să ştii şi tu. Doar eşti direct interesată.
Elena: Bine mamă. Şi când mergem? Chiar astăzi ?
Florina: Da dragă. Am vorbit cu baba Maria. Trece azi pe la şase să ne ia. Nu putem merge singure. Nici nu ne-ar primi ţiganca.
Elena: Ţigancă?
Florina: Da dragă, ce te miri. Ai grijă numai să nu-i spui aşa. Toată lumea îi spune Jeni blonda.
Elena: Şi chiar e vrăjitoare?
Florina: Da tu. Cică e cea mai bună. Ghiceşte în bobi, în cafea, în cărţi, toarnă cositorul, descântă de toate cele şi cică face şi desface farmece de dragoste. Numai să-şi puna ea mintea şi vine Gicu la picioarele tale ca un căteluş.
Elena: Mamă.....
Florina: Ce-i?
Elena: Mi-e frică...
Florina: De ce?
Elena: Nu ştiu....dar simt că nu-i bine să...
Florina: Fii liniştită. Am auzit că nu lucrează decât cu biblia pe masă. Ori că mergi la biserică, ori la ea, tot aia-i. E curată ca o sfântă. N-ai de ce te teme.
Elena: Dar dacă nu-i bine ce fac?
Florina: Nu fi proastă. Odată şi odată trebuie să te măriţi ăi tu. Îl iubeşti pe Gicu?
Elena: Da....
Florina: Te iubeşte?
Elena: Aşa spune el...de fiecare dată când suntem singuri, pe bancă, în parc, îl simt cum tremură... tremură, se bâlbâie şi spune doar te iubesc.....
Florina: A încercat ....să-ţi facă ceva....?
Elena: Adică?
Florina: Să te mângâie....să te sărute.... mă rog....ceva......mai deosebit.....ţi-a propus să.....se culce cu tine...?
Elena: Mamă ! Ştii bine că nu l-aş lăsa. Şi nici el n-ar încerca fără voia mea. E prea bine crescut....
Florina: Niciodată nu trebuie să te încrezi în.....
Elena: În ce?
Florina: În bărbaţi şi în vorbele lor...... Te-ai îmbrăcat?
Elena: Nu mă vezi?
Florina: Aşa mergi?
Elena: Da. De ce?
Florina: Mă gândeam să-ţi pui ceva mai...mai trist... mai sobru....
Elena: Doar nu mergem la înmormântare....
Florina: Da aşa e.....poate că.....în fine, lasă....vezi că sună.....deschide tu, eu mă duc să-mi dau cu niste pudră pe obraz....
Elena: Bine.

Soneria sparse tăcerea. Elena se îndreptă spre uţă şi o deschise. În cadrul uşii, George întreba din priviri dacă e singură. La fel de mută, Elena privi speriata spre dormitor. Se întinse sărutându-l pe obraz. Sărut furat, sărut dorit....sărut fierbinte...

Florina: Cine e Leni?
Elena: Gicu. A trecut să mă întrebe ce fac mâine seară. Vrea să ieşim la un film.
Florina: Da dragă. E tocmai bine. Bună Gicule....ce mai faci?
George: Sărut mâna. Am trecut s-o văd pe Leni. Uitaţi.....pentru dumneavoastră.....
Florina: O, ce trandafiri superbi....pentru mine?
George: Da doamnă....
Florina: Poţi să-mi spui pe nume Gicule...doar ne cunoaştem de ceva vreme.....
George: Florina...
Florina: Da dragă...şi zici că treci mâine seară ....şi.... o iei pe Leni la film....

În glasul ei se simţea o uşoară undă de regret.

George: Da. Rulează un film nou...şi m-am gândit....
Florina: Foarte bine....foarte bine....cred că-i nemaipomenit......
George:Vreţi să....vreţi să-l vedeţi?....Aş putea.....
Florina: Da?
George: Aş putea să iau trei bilete.....
Florina: Adică să merg cu voi?...Mai rău v-as încurca....nu...nu...adică....dacă nu vă deranjează...
George: Deci pot să iau trei bilete?
Elena: Mamă....
Florina: Da dragă? Ce e ? Te derajează? Dacă Gicu spune că pot să merg şi eu.....nu-i frumos să refuz....şi vorba aia de când n-am mai văzut un film....?
Elena: E şase fără zece....
Florina: Zău? Gicule, te rugăm să ne scuzi, aşteptăm pe cineva. Trebuie să facem o vizită unei vechi prietene. Şti cum suntem noi....bătrânele...
George: Dumneata bătrână?....Florina....
Florina: Bine nici chiar aşa, dar oricum....ai putea să-mi spui mamă.....
George: Florina.....
Florina: Da, da, da, mai vorbim mâine....Pa.
George: Sărut mâna Florina....la revedere Leni....pe mâine......
Elena: Pe mâine......
Florina: Pe mâine.....
Elena: Uf. Bine că a plecat.
Florina: Drăguţ băiat Gicu ăsta...numai bun pentru...tine....Ce-o fi cu Maria? Sper să nu ne încurce baba asta...
Elena: Hai să iesim mamă. Aşteptăm afară. Abia nu mai intră în casă.
Florina: Da ce-i cu tine dragă? Uiţi că de zece ani ne face curat de Paşti şi de Crăciun? Bine, hai să ieşim. Ne mai plimbăm puţin. Oricum nu-i bine să ne vadă toti vecinii că plecăm cu Maria. Hai !

Cele două femei ieşiră pe aleea ce se pierdea sub bolta de trandafiri. Depăşiră colţul blocului şi se pierdură printre trecători. La colţul străzii se întâlniră cu Maria care abia îşi târa zilele sub cocoaşa diformă. Plecară rătăcind prin străduţele prăfuite ale cartierului mărginaş.
Florina: Mai e mult?
Maria: Imediat cocoană. Acuşica ajungem.
Florina: Bine că nu ne-ai legat la ochi. Oricum nu ştim să mai plecăm de aici. O să fi bună să ne aştepţi. Trebuie să ne scoţi din văgăuna asta.
Maria: Da cocoană. Ce nu fac eu pentru dom'şoara Leni, mânca-o-ar baba pe ea. Că doar o ştiu de mititică.
Elena: De unde....
Florina: Da dragă. M-a mai ajutat coana Maria de câteva ori. Până m-a părăsit prăpăditu ăla de taică-tu. Nici ea n-a mai putut face nimic.
Elena: Păi parcă spuneai....
Florina: Da dragă. De zece ani ne ajută la curăţenie....n-am mintit cu nimic.....
Maria: Gata cucoană Florina.....am ajuns.....
Florina: Parcă ar fi în fundul iadului.....aşa s-a lăsat întunericul ăsta....cum mai plecăm de aici?
Maria: Stai liniştită cocoană....doar sunt şi eu pe aici....
Florina: Deci cu banii....
Maria: O sută cincizeci. Nimic mai mult. Doar dacă o fi ceva mai special....Ştii, tariful e....după serviciu....
Florina: Bine Maria. Deci tu stai afară şi ne aştepţi.....
Maria: Da cocoană. Uite aici pe bancă stau....mai fumez o tigară.....văd eu....
Florina: Hai să intrăm Leni !

Curtea gemea sub întunecimea tufişurilor. O potecă năpădită de iarbă se strecura printre ele. O fereastră, lumina doar câtiva pasi, restul rămânând ascuns privirilor. Stelele străluceau încercând să pudreze catifeaua nopţii. Ajunseră la uşa casei. Ochiurile de sticlă se ascundeau în spatele unei perdele de aţică, pleoapă transparentă ce lăsa să se zărească interiorul slab luminat. Florina ciocănii de trei ori şi aşteptară câtva timp. O umbră se strecură prin lumina oarbă şi uşa se deschise scârţâind.

Jenica: Da?
Florina: Bună seara. Doamna Jeni?
Jenica: Da. Ce doriţi?
Florina: Am venit cu Maria. Zicea că ne puteţi primi.
Jenica: Maria??
Florina: Da. Baba Maria. E la poartă.
Jenica: A Măriuca...da...da...parcă...da...mi-a zis ea ceva....
Florina: Deci? Ne puteţi ajuta?
Jenica: E cam târziu...ştiu ce să zic...
Florina: Ea zis că trebuie să ajungem pe înserat, cică-i mai bine.....
Jenica: Da...da...da....
Florina : ....deci ?
Jenica: Bine. Hai intraţi. Despre domnişoară-i vorba...parcă...sau am înţeles greşit?
Florina: Da, aşa e. Vrem să....
Jenica: Hai repede, intraţi !

Uşa se închise, azvârlindu-le în penumbra camerei. Fâşia de lumină le arăta drumul spre încăperea cealaltă. Mobilele grele se trăgeau somnoroase la o parte, lăsând calea liberă. Camera de lucru era luminată de un candelabru cu şapte brate, fiecare având în capăt câte un bec la fel de chior ca şi o pisică urduroasă. Jeni se aşeză pe o pernă uriaşă la o masă rotundă cu picioare mici, curbate. Le făcu semn să se aşeze, arătându-le alte două perne. Leni îşi aruncă privirile, încercând să cuprindă toată taina acelei camere. Camera părea o cutie de bijuterii din cauza covoarelor ce atârnau pe pereţi. Perne mari, ocupau întrega duşumea ce îşi arăta luciul doar ici şi colo. Masa mai mult se ghicea sub greutatea catifelei de culoare verde. În mijlocul mesei un glob de sticlă sau poate de cristal, cum văzuse prin câteva filme, lânga care odihnea un set de cărţi unsuroase, destul de ciudate prin formă şi aspect.

Jenica: Da drăguţă. Sunt cărţi de tarot. Puţină lume mai ştie să citească în ele.

Lena ridică privirea căutând ochii ce-i urmăreau gândurile. O piele mătăsoasă şi curată se întindea peste faţa fără vârstă. Ochii negri ca două sclipiri de iad încercau să se ascundă sub sprincenele ce mărgineau o frunte boltită, luminoasă, ce gonea destul de departe părul de culoarea nisipului. Trupul solid, bine legat, ascundea fără pic de sfială vârsta, păstrând urmele unui mijloc subţire şi a unor sâni platuroşi dar totuşi obraznici.

Jenica: Hai să vedem palma mai întâi. Ea ne spune tot ce ştie.

Lena întinse palma dreaptă. Ţiganca se uita, plimbându-si degetele lungi, frumoase, parcă mângâind palma netedă. Mii de ace se înfigeau zdrenţuindu-i palma şi o caldură ispititoare se strecura ostenindu-i ochii. Fruntea i se umplu de o sudoare rece şi lipicioasă.

Jenica: Ciudată palmă. Nici nu trăieşti, nici nu mori sau poate amândouă odată. Parcă ai dispare, parcă te-ai topi ca un fum, parcă viaţa ta s-ar scurge după alte legi. Nici copii nu se văd, nici inel sau verighetă...Ia să vedem şi mâna cealaltă. Da...destul de ciudat. Cunoşti un băiat...bun...da n-o să ai parte de el...nici de copii...nici măcar nu se pune problema căsătoriei...Uite, liniile tale...parcă apar, parcă dispar, ca valurile mării. Aici le vezi, aici se preling pe nisipul malurilor. Da, da, da....să vedem ce spun şi cărţile...

Jeni luă cărtile unsuroase şi începu să le amestece, mişcându-şi buzele într-un ritm ameţitor, schimbând răsuflarea într-un suierat. Lăsă cărţile, băgă mâna sub masă şi scoase un pachet de ţigări. Îşi luă o tigară, o aprinse şi trase cu sete câteva fumuri.

Jenica: Fumaţi?
Florina: Leni nu fumează, iar eu...doar câteodată mai stric câte o tigară. Sufăr cu inima.
Jenica: Nu s-ar spune. Arăţi destul de bine.
Florina: Vai, mersi. Şi doctorii spun că noi ăstia “inimoşii” murim tineri...adică îmbătrânim mai greu, avem pielea întinsă....ca la copii...
Jenica: Tare aş vrea să pot murii şi eu aşa “inimoasă”. Cred că te sorb bărbaţii pe stradă.......
Florina: Vai de mine, dragă. Am fată de măritat. Cine să se mai uite la mine...asa bătrână....se poate doamna Jeni.....
Jenica: Se poate drăguţă.....tu să fii sănătoasă.....

Ţigara se scrumea între degetele ei risipind un fuior subţire de fum.
Jenica: Ia să vedem fetiţo, te-ai gândit la ceva? Ia să vedem, ce pică......
Începu să întindă cărţile ce se învârtejeau pe masă, în faţa ochilor. Figuri ciudate se perindau într-o înlănţuire periculoasă, gonindu-se, chemându-se, căutându-se. În cerc, în cruce, înşirate pe trei linii, pe coloane, zbătându-se să scape din cele două mâini frumoase ce le frământa. Lena privea cele două mâini hipnotizată. Nu vedea decât degetele lungi, frumoase, ce se ascundeau sub inele strălucitoare. Da. Până acum nu văzuse inelele. Palmele se terminau în acele inele de unde continuau degetele.

Jenica: Da fata mea. Nu ştiu ce te-a făcut să vii la mine dar bine n-ai făcut. Nici nu ştiu dacă să-ti mai spun ceva.
Elena: Voiam să ştiu ce-i cu viaţa mea. De fapt, mama a spus să venim. Voia să ştie dacă Gicu e băiat bun, ce are de gând cu mine, dacă o să ne căsătorim...voia să ştie dacă trebuie să se pregătească de nuntă...
Jenica: Da...da...da...
Florina: Am zis că-i mai bine să vedem ce ne aşteaptă...ştii coană Jeni...sunt femeie singură... divorţată... voiam să ştiu...mă rog, să văd norocul fetii...poate n-o să aibă ghinionul meu....sper să fie mai norocoasă.....că Gicu pare băiat bun.....aş vrea să ştiu ce are de gând....
Jenica: Da..da..da...ce să zic....de bun, e băiat bun....dar nu se gândeşte la ea decât pe jumatate....mă rog...mai mult se gândeşte la ea în casă, la casă....parcă vede prin ea....pare că are pe altcineva în gând.....o fi vreo prietenă....
Florina: Vezi Leni....am făcut bine că....
Jenica: O prietenă....o femeie....poate că mai este cineva în casă ?
Florina: Doar noi două...dragă Jeni...
Jenica: Da...pare o prostie.....da parcă mai mult la dumneata i-ar fi ochii....nu, că m-am prostit....
Florina: Cred şi eu...cum aşa....doar sunt femeie serioasă...cum să mă uit la un copil...doar e puţin mai mare decât Leni...
Jenica: Aşa am zis şi eu....o prostie....uite fetiţo..ce scrie aici....mă rog... aşa zic eu... zice cartea de fapt....uită-te tu la mine....îmi ceri să te ajut....chiar de te ajut, chiar de nu, ştii tu vorba aia ...ce ţi-e scris în frunte-i pus....sau poate mai bine nu te-aş ajuta....mă rog....tu vrei să te ajut să-l prinzi pe băiat în mreje....sau poate că nu vrei tu....nici tu nu stii...da bine n-o să-ţi fie....
Florina: Ce tot spui acolo, madam Jeni....Gicu e baiat bun?
Jenica: Este, aşa se arată.
Florina: Îl iubeste?
Jenica: Asta ea trebuie să ştie mai bine...
Florina: El o iubeşte?
Jenica: Aşa şi aşa...e cam îndoit....parcă nu ştie nici el bine...
Florina: Ce trebuie să facă ea ca să limpezim treburile ?
Jenica: Partea proastă e că nu stiu dacă să-i spun....inima-mi cere să nu-i spun....soarta îmi cere să-i spun....
Florina: Madam Jeni....am venit să ne spui...doar plătim ca oricare alta....ca să ne ajuţi....
Jenica: Da drăguţă, dar vezi tu....fata trebuie să hotărască.....
Florina: Spune madam Jeni şi pe urmă hotărâm noi....ce să facem....
Jenica: Bine drăguţă....cum vrei....da costă.....
Florina: Am zis doar că plătim.....
Jenica: Deci, cam aşa stă treba....fată dragă.....tu trebuie să faci totul.....aş putea să fac şi eu dar nu se poate. Nu pot întoarce eu roata destinului.....ţine minte te rog....e greu....deci....
Florina: Hai dragă, ne spui odată....
Jenica: Da drăguţă, eu cu fata vorbeam. Trebuie să juraţi că tot ce o să aflaţi nu veţi spune altcuiva, căci se rupe taina vrăjii....
Florina: Bine dragă, jurăm...
Jenica: Deci fii atentă : dacă vrei să-l ai pe băiatul ăsta îţi trebuie şapte cepe, şapte broaşte şi şapte căni noi, nefolosite....te duci la un grădinar şi-l rogi să te lase să-ţi alegi şapte cepe....tu trebuie să le scoţi din pământ...când le scoţi, trebuie să repeţi de fiecare dată “ceapă iute, ceapă dulce, adu-l pe Gicu la mine în curte”....iei cepele şi le duci acasă....te duci şi cauţi să prinzi şapte broaşte.... aici poate să te ajute careva, de fapt orice ar fi, dacă nu le prinzi tu trebuie să le plăteşti.....le prinzi şi le duci acasă într-un borcan cu apă şi cumperi şi şapte căni la fel......e clar ?
Florina: Da coană Jeni, zii mai departe...
Jenica: Când ai toate lucrurile astea acasă, vezi cum faci să îi ceri un lucru....o batistă, orice, dar să fie lucrul lui....ei si acum vine partea cea mai grea....continui doar dacă te simţi în stare.....
Florina: Zii......
Jenica: Bine cucoană....eu vorbeam cu fata.....
Florina: Da dragă....cu fata....
Jenica: Deci...dacă te hotărăşti s-o faci, te duci la biserică şi aprinzi o lumânare pentru iertarea păcatelor...după, care te întorci acasă...iei o andrea şi cele trei lucruri: cepele, cănile şi broaştele...te aşezi lângă aragaz şi laşi andreaua să se încingă la foc, după care iei o ceapa şi înfigi andreaua încinsă în ceapă şi spui “cum sfârâie fierul încins, asa să sfârâie inima celui prins” adică numele lui Gicu şi faci aşa cu fiecare ceapă...pe urmă iei legătura de busuioc de la icoană şi o treci prin flacără spunând: “cum se suceşte busuiocul, aşa să mi se sucească norocul” şi apoi o înmoi în apa din borcanul cu broaşte...şi faci aşa de şapte ori...apoi încingi iar andreaua şi când e roşie, prinzi o broască şi îi pui andreaua pe ochi si zici: “broască râioasă, broască păcătoasă de lume lepădată, de Maică blestemată, cum fierul pe tine te pârleste, aşa pe Gicu dragostea-l orbeşte, şi la mine el se gândeşte”...apoi arunci broasca într-o cană....şi tot aşa cu cele şapte broaşte...pe urmă, peste broască pui câte o ceapă şi o crenguţă de busuioc pârlit...după asta aprinzi un chibrit şi în timp ce arde spui “Tatăl nostru” şi arunci chibritul în apa din borcan şi tot aşa de şapte ori...când ai terminat şi cu asta iei borcanul şi zici : “apă de rugăciuni sfintită, apă de flacără încălzită, păcatele mi le spală, cum speli busuiocul din oală, dragostea lui să crească, doar pe mine să mă iubească...cum ceapa-i ascunsă sub brazdă, pe alte femei să nu vază...cum broasca se ascunde sub ape, la alte femei să nu cate....cum toarta-i lipită de oală, aşa să-mi stea Gicu în poală, cum oala ţăndări se face, ce e făcut nu se desface” şi apoi torni apa în cele şapte căni, după ce ai înmuiat batista lui în apă şi o pui în sân. Toată trebuşoara asta trebuie să o faci pe seară astfel că atunci când termini trebuie să fie noapte deasă afară. Iei cele şapte căni fără să versi apă din ele şi pleci. Prima cană o spargi undeva în faţa porţii, apoi câte o cană la fiecare răspântie în aşa fel încât ultima cană să o spargi în poarta cimiturului...

Lena se ridică brusc şi fugi afară. Madam Jeni se ridică anevoie, privind banii întinşi de Florina.

Jenica: Draga mea, să ştii că nu-i de glumă. Lasă fata în pace. Dacă vrea şi crede că trebuie s-o facă, s-o facă, dar n-o cicălii...las-o ca pe ea...că bine capului nu-i văd...oricum...pe dumneata nu te împiedică să ajungi la liman...oricum ieşi la mal...ori cu ea ori fără...şi încă ceva...nu mai trimite pe nimeni la mine...uită că ai fost aici....dacă nu aş fi jurat....nici nu--i luam banii...la revedere...nu se mulţumeşte.....ai grijă ! e întuneric......

Florina ieşi în întunericul dens ce se lipea de faţă ca o cremă. La poartă, Lena tremura în braţele Mariei, bâiguind vorbe fără şir....

Maria: Cum e cocoană ?
Florina: Ca dracu Maria ! Am venit să aflăm şi noi ceva şi mai rău ne-a zăpăcit de cap....Am dat banii de pomană....
Maria: Nu vorbi cu păcat, madam Florina. Să ştii că Jeni blonda e cea mai tare, nimeni nu pleacă de la ea nemulţumit, dar dacă ea a zis că....
Florina: Ce a zis ce n-a zis, cert e că nouă nu ne-a spus nimic. Ne-a zăpăcit de cap, ba că Gicu e băiat bun şi că o iubeşte, ba că n-o iubeşte şi de fapt iubeşte pe altcineva, ba că în palma ei nu vede nici căsătorie şi nici copii dar i-a zis ce să facă să-l prindă în mreje...tot felul de prosti...mai bine te rugam pe tine să ne deschizi cărţile o dată de două ori, că doar te cunosc şi mă cunoşti...am fi ieşit mai ieftin şi mai onorabil...dar acum...
Maria: Doar nu-ţi pare rău de bani, coană Florina....
Florina: Pentru câte a făcut, cred şi eu....a boscorodit ceva acolo...cică descântece...mai rău a speriat-o pe Lena...chiar aşa Lena....ce Dumnezeu ai sărit aşa.....mai rău m-ai speriat....
Elena: Mi-a fost frică mamă....n-ai văzut ce trebuia să fac?
Florina: Ei lasă, că dacă e, te ajut eu...doar să ne hotărâm...şi fac eu ce trebuie....
Elena: Bine dar nu ştiu dacă vreau...
Florina: Tu nu şti nimic...lasă că văd eu ce fac...păcat să-l pierdem pe Gicu...zău aşa...altul ca el nu ştiu dacă mai găsim......
Elena: Mamă, că doar nu-l luăm amândouă ?!
Florina: Lena ! Da ce-i cu tine dragă? Sigur că nu-l luăm amândouă...dar ori şi cum...îmi e ginere ...trebuie să văd pe seama cui mă las la bătrânete...
Maria: Coana Florina....
Florina: Da Maria....
Maria: De acum cred că vă descurcaţi şi singure...sunteţi aproape de casă...eu vă las...vreau să ajung la Nelu mai repede..să-i dau ceva de mâncare...
Florina: Tot cu prăpăditu ăla de Nelu eşti ?
Maria: Da cu cine păcatele mele, că doar eu l-am luat...de patruzeci de ani...
Florina: Bine Maria. Când ne mai vedem?
Maria: Păi de Crăciun. Dacă aveţi nevoie de mine...mă chemaţi...
Florina: Păi dacă se mărită Lena...o să facem puţină ordine prin casă...poate că dau şi o mâna de var prin casă...să mai schimbe aerul...
Maria: Bine madam Florina....bineînţeles că vin....cum să nu vin s-o văd pe dom’şoara Lena mireasă...la revedere...
Florina: La revedere Maria....

Seara se strecura alene printre crengile prăfuite de secetă.O adiere mătura aerul descâlcindu-l şi răcorindu-l. Pe o banca scundă, la umbra unei tufe de liliac, cele două femei stăteau adâncite în mreaja gândurilor, sorbind din ceştile de cafea. Soarele rănit, lasa în urmă ceva din clocotul sângelui rărit înveşmântând frunzele ce stăteau să cadă într-o mantie roşiatică.

Jenica: Ei Măriucă, Măriucă, ce-ţi mai fac oasele alea bătrâne ?
Maria: Ce să facă Jenico, mă târâie de colo, colo, cât să nu zac.....Da tu? Ce mai faci?
Jenica: Stau. Şi bine fac. Am rupt-o cu toate clientele, de când cu pocinogul....rar când mai întorc câte o carte....
Maria: Auzi dragă ce să-ţi facă....măcar dacă ereai vinovată...mare bandit...
Jenica: De unde să ştiu că mi-l scoate dracu în cale tocmai pe el....părea un jerpelit....nu dădeai doi bani pe el...da ce să-i faci...aşa-i când e să se întâmple....
Maria: Dacă ştiai ce-i poate pielea....
Jenica: Da dragă...de unde să ştiu ce-i cu el...îmi spunea mie ceva...palma aia a lui...pe care am şi simţit-o...şi cărţile....parcă nici nu voiau să se deschidă....semne....
Maria: Da Jenico...semne....semne pentru şapte ani.....
Jenica: Şapte ani mi-a mâncat banditu din viaţă cu puşcăria lui cu tot....cei mai frumoşi ani ai mei...şi de ce?...cică tăinuire...furt...înşelăciune....ce, parcă eu le chemam ?.....veneau singure ca mielul la tăiat.....
Maria: Câteva ţi-am adus şi eu Jenico...sper că nu eşti supărată...
Jenica: Lasă Măriuco ! Dumnezeu e mare...le vede pe toate...în faţa lui mă ştiu nevinovată...şi vorba aia....el le judecă pe toate...
Maria: Să nu-l supăram pe Dumnezeu cu năcazurile noastre....mărunte....
Jenica: Aşa este.....şi ce ziceai că s-a mai întâmplat, cu ele?
Maria: Păi ce să-ţi spun, Jeni dragă...madam Florina a tot stat pe capul fetei până a plictisit-o... băiatul venea tot mai des...da parcă numai pe ea o vedea...pe Lena nu...şi pâna la urmă fata s-a hotărât... a căutat tot ce i-ai zis tu atunci....şapte cepe, şapte broaşte şi sapte căni noi...a făcut tot ce i-ai zis tu să facă şi a plecat cu cănile, să le spargă....s-a dus....şi dusă a fost...a căutat-o poliţia un an de zile, dar parcă intrase în pământ...băiatul a tot trecut s-o mângâie pe biata mamă de pierderea suferită, până când a simţit că nu mai poate trăi, că nu mai poate trăi el nemângâiat de biata femeie ...după juma’ de an madam Florina se căsătorea cu Gicu....ce să-ţi mai spun, că după vreo patru ani, la insistenţele paznicului, poliţia a luat acte la mână şi au intrat în cimitir....paznicul parcă înnebunise...zicea că plâng morţii în morminte....că vine ziua de apoi....ziua judecăţii....au căutat peste tot şi când au deschis un cavou, au găsit-o acolo...da dragă...Lena era acolo...albă la piele şi la păr... şi da, înnebunise...povestea despre cei şapte iubiţi ai ei....au dus-o la spital...la nebuni...nimeni n-a mai văzut-o afară....numa în spital....pe urmă s-a aflat că fusese ţinută acolo în cavou de şapte borfaşi...bătăuşi...golani...care o urmăriseră în noaptea când plecase cu cănile...de câte ori erau fără femei se duceau la cimitir...şi ori cautau un mort proaspăt....ori...da dragă...toti şapte odată...mă mir cum de-a rezistat biata fată...cam asta-i tot ce ştiu...
Jenica: Şi-am zis eu atunci...n-au vrut să mă creadă....dacă aş fi putut spune tot...da nu ştiu...parcă aveam buzele legate....nu-mi ieşeau vorbele din gură...aveam gura plină şi nu puteam să spun nimic...
Maria: Destinul dragă Jeni......ăsta-i destinul......
Jenica: Păcat de fata...de cate ori mă mai gândeam la ea mi se făcea pielea de găină şi mi se strângea inima...acu’ trebuie să aprind de fiecare dată o lumânare şi pentru ea...ca doar eu am prăpădit-o...
Maria: Şi cu tine şsi fără tine tot aşa s-ar fi întâmplat....vezi bine...tu te zdrobeşti şi pe mă-sa nici capul n-o doare....
Jenica: Piază rea....
Maria: Femeie chinuită şi ea....divorţată....cu o copilă după ea...bolnavă....
Jenica: Şi cu ochii după bărbaţi...las că ştiu eu...
Maria: Femeie chinuită....
Jenica: Prea îi ţii partea...
Maria: O ştiu de prea multa vreme...ceva, ceva mi-am bagat şi eu coada prin viaţa ei, deh... tinereţea...
Jenica: Şapte ani....şapte ani Măriuco....anişorii mei Măriuco....

Şoaptele se pierdură într-un plâns plin de suspine şi sughiţuri, iar noaptea clipea din miriadele de ochi neobosiţi ce scrutau nemărginirea suferinţei omeneşti...şapte ani...o sclipire şi clipele trec ca gândul, furate de valurile învolburate ale timpului...ce-s şapte ani la urma urmei ?

(Foto: Francisco Goya, Due vecchi che mangiano, 1820-23 Madrid Museo del Prado)