fabrica de…

Ţipă!
şi gura mesteca aerul dens al tăcerilor
ţipă, şi palmele mă căutau asurzindu-mi carnea
ţipă şi avalanşa palmelor pustia spaima năucă ce-mi strangula liniştea
şi-am ţipat,
şi izbăvirea s-a lăsat odată cu liniştea gâlgâită a plânsului
peste sân, peste gură şi peste lume.
şi am fost noapte
şi luna suspina la capătul patului
mergi!
dar picioarele mele de lut
rătăceau duritatea şi răceala pietrei
alungându-mi palmele înaintea genunchilor
dând viaţă colbului.
şi-ncet încet am învăţat a scrie zilele, una după alta
şi am fost noapte şi urmele paşilor mei
desenau orizontul.
ce-aştepţi? fă ceva!
şi-atunci mi-am agăţat privirile în cuiul zilei
şi mi-am lăsat mintea slobodă
călcând lutul proaspăt,
dându-i formă
şi-arzându-l la ceas de taină
între o mistrie şi o zidire
fabrica mea,
fabrica de vise
în care eu singur,
eram artizanul ce cu râvnă executam şi verificam
ca nici un vis să n-aibă defect,
să fie după chipul
şi asemănarea creatorului
şi am fost noapte…