Căutător…pribeag

Undeva într-un colţ, amintirile se năruie
Claie peste grămadă, acoperind peticul senin
Al copilăriei.
Răscoleam prin gunoaie,
Căutând îmbrăţişări aruncate, nefolosite,
Ca şi săruturile dorite, dar niciodată furate.
Lumea râdea, acoperindu-mă
Cu resturile culese din coltul gurii. Zâmbete subţiri.
Ei aveau cu ce. Şi de ce. Şi ce dacă?
Eu mai caut. Sortez tot ceea ce găsesc:
Aici, îmbrăţişările mamelor sterpe, neînmugurite.
Dincoace şoapte alunecate ca şi perucile păpuşilor gonflabile.
Am şi o grămadă de bezele. Cine le-a aruncat oare?
Copii când pupă o fac lipsiţi de orice gânduri.
Ei lasă sărutul pentru mai târziu,
Ca şi amintirea lui.
Am crezut că bătrânii îşi vaită reumatismele,
Greşit. Ei doar îşi petrec genunchii prin mătăniile neputinţei.
Dar nu-I nimic, mai caut. Am trecut pe la toate tomberoanele
Da, recunosc, am uitat să vă întreb dacă e voie. Am căutat, doar atât.
Undeva, printre petice rufoase, am dat peste un surâs
Rătăcit pe o plajă pustie. Era închinat aducerii aminte.
Era umezit de roua răsuflarii tihnite şi împlinite.
L-am cules înfigându-mi-l la rever. Şi am plecat.
Cine mai are nevoie de cel ce-şi poartă cununa de zâmbete?