germene...

...şi poate va ieşi ceva...




tiranu-şi cheamă învăţaţii şi le cere: voi defineţi-mi infinitul,
şi capete se-adună în movile, plată,
pentru-încercarea de-a închide în formule
ceea ce nici de sunet şi lumină nu-i cuprins
că-n sărăcia ei inteligenţa-nalţă zid şi toarnă alei
şi preumblându-se matricial şi ondulatoriu
uzând cuvintele, cutii neîncăpătoare
şi nimeni nu mai spune adevărul
căci moartea-şi scrie numele pe ei
şi-ofrandă este dat copilul
ce strânge şi frământă-un pumn de lut
lăsându-şi curiozitatea să alerge
şi-n frământarea ei lutul va fi strigând…
arată-mi ce poţi tu copile,
şi judecând eu m-oi opri a sângera
de nu…
copilul joaca-şi duce mai departe
şi lutu-n pumnii încet scâncea
dă formă dar nu-i mulţumit
şi-apasă-n barbă, strică iar
întinde pielea pe obraz
cu unghia mai taie-o nălucire
şi lutul se preface iar
tiranul lacrima-şi ascunde
căci infinitul prinde viaţă şi ochiul leneş
nu mai poate duce
iar lutu-nchide în tăcerea lui
toate asemănările neasemuitelor
şi toate-nchipuirile neînchipuitelor
şi-acum tiranul moare-un pic
luând cu sine
unicul răspuns.
trăirea pământului zidit în lumină.