Tăinuind iarba

Şi m-aţi urât, dar m-am târât
Şi smuls-am fost, chiar fără rost
În calea mea borduri aţi pus
Chiar de asfaltu-i de mult dus
Mă strecuram firavă spre lumină
Dar n-aveam loc pe lume nici în tină.
Eu morţii toţi în braţe vi-i luam
Cu giulgiul meu de frunze-acopeream
Dar nu a fost să fie, n-am noroc
E greu să-ţi mai găseşti sub soare loc.
Acum e toamnă şi mi-e timpul ca să mor
În viaţă toţi ne oferim morţii obol
Din iarnă vom ieşi cu muguri noi
Şi de m-oţi rupe iar, voi fi gunoi
Şi alte frunze or să crească-altoi.
Dar nu mă las, oricât m-aţi frânge
Căci rostul vieţii e de a învinge