priveam plaja, chircită sub ţipetele pescăruşilor
şi nu-mi venea să cred
că mai e, că nu s-a dat plecată
şi nu s-a aruncat de la-nălţimea uscatului
sub hohotele indiferente şi reci
dar chiar şi aşa, trasă la faţă
şi pământie, e frumoasă
în aşteptarea ei.
ştie că el n-a uitat-o
şi ştie c-o va dezmierda
sărutându-i obrajii.
aşa că aşteaptă,
ţesând cenuşiul zilelor înspumate
vrâstat cu lumina palidă a stelelor.
duminică, 3 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu