vorbe...aţâţate...

lua-ţi-aş ţâţa c-o văd grea, să mă joc puţin cu ea
să-ţi sorb toate spaimele, s-alung nălucirile;
ce faci fată dezbrăcată
în noapte înveşmântată?
cu fluturi zidiţi în sânge
carnea-ţi în chinuri m-ar strânge…

limpezit de dor
îţi număram răsuflările
printre apocrifele coastelor
buchisindu-ţi misteriile ca orbii
printre broboanele cupolelor
arămii...

de undeva din adânc, o-ntrebare se iţeşte
şi nu mă lasă să te ciufulesc în voie,
de ce oare suntem două idei asemenea
răsfrângându-ne
fără a mai păstra simetria?

pedalezi călcând toate apele oglinzilor sparte
fără să-ţi mai pese de mine
uitat, undeva, între steaua ta Polară şi ombilic
agăţat ciorchine într-un cârcel nevrotic.

te-am visat:
erai goală şi pozai nonşalant
amintirilor rătăcite
am luat urma tăcerilor
căutându-ţi parfumul
dar cu cât mă apropiam mai mult,
descopeream în substanţa detaliului
Întregul.
şi în întreg alte detalii
la fel de întregi şi de infinit aglomerate,
am obosit să te definesc,
fractal multicolor
şi m-am trezit.
lumina se cuibărea în mine
împungându-mă cu sfârcuri îmbrobonate.