vorbe…neterminate…

vorbe…neterminate…

gerul muşcă în silă sau poate în joacă
şi conform tuturor legilor, cele trei dimensiuni se contactă
şi mă adună până când rămân doar o mână,
uneori leneşă ca un coşmar neclar
alteori tremurând a spaimă
că nu apuc să scriu tot
mi-am pierdut capul
iar sufletul meu, s-a strâns, frunză
mâna care sunt
ca o pâlnie
adun toate dimensiunile
în rânduri albe.
dacă eu sunt mâna pâlnie
tu eşti o gură pâlnie, ale cărei buze
se rotunjesc uşor peste albul ce-nconjoară,
te-apleci şi şopteşti:
scrie ce-ţi spun!
şi începi să reciţi mantră după mantră
tot ritualul dezgheţului
turnându-mă, picătură după picătură
în rânduri negre, lungi brazde,
ce desfac trupul afânat
al nespuselor.


vorbe…neterminate…(1)

din tot ce-am fost, rămân doar mână
şi unghiile scrijelesc pe prag
osmotic, vorbele ce mă-nconjoară
canale-şi fac şi curg
prin mine ard.
sunt mâna pâlnie
ce-aspir şi torn în rânduri albe
tăcerile şi toate câte nu-s
din toată netrăirea îngheţată
adulmec urma celor ce s-au dus
te-nchegi
şi te aduni pâlnie gură
descânţi, tocând mărunt din buze
nefiinţa
mă însoţeşti
şi-n brazdă arunci sămânţa
trăirilor ce-or naşte
vorbe…
poduri între…