Sonată pentru violoncel, sax, baterie şi doberman

compunerea sonatelor n-are nici în clin, nici în mânecă cu numărul mâinilor pe care le ai.
şi dacă ai trei e perfect pentru că ea, a treia, poate bate măsura
numai că eu n-am trei şi nici două.
nici măcar una nu am
şi de-aceea-mi scriu cu picioarele
sonatele. şi lumea cade-n extaz ascultându-ne
pentru că instrumentiştii sunt ciungi,
irevocabil şi inadmisibil.
interesant e că nici un sunet nu trece de primul rând
de scaune.
toate se izbesc de clopotul indiferenţei
şi cad, ţurţuri înmuiaţi la rădăcină
doar clopoţelul-gong
mai anunţă pauzele de respirat
şi toată lumea scoate capul din apă
numai dobermanul scoate coada, exersând o înaltă
smulsă din vintrele zilei ostenite.