senza titolo

îţi place singurătatea?
ai întrebat
şi-ai plecat
luând cu tine speranţa unui răspuns.

să-ţi spun că doare?

e ca tencuiala proaspată.
netedă, lucioasă dar totuşi umedă,
o dai la o parte şi vezi rana peretelui.
refaci şi aştepţi;
se usucă, miroase a verde
şi-apoi îmbătrâniţi împreună.
te obişnuieşti şi nu mai vrei s-o schimbi…

bine că nu trebuie să te privesc când scriu
am auzit că vorbele rănesc în zborul lor:
aripi tăind creasta valurilor
ostenite.

în parc, băncile stau şi aşteaptă…
pot sta şi câte o săptămână nemâncate şi nebăute
căci ele se hrănesc cu poveştile noastre
sau cu tăceri.

şi ploaia are povestea ei... udă...

mai întreabă-mă.
şi voi avea grijă să scriu corect adresa
pe pleoapa ce-nchide plicul.

Hai sa plecăm!
ai fi spus
şi mi-am dat seama
câtă lipsă de imaginaţie am.