Visele nu devin realitate

Midas m-a invitat
La palat.
Dar mi-a spus
Să nu depăşesc linia galbenă
Nu suportă.
Ne-am aşezat la masă
Şi după ce-am tăiat o felie de friptură
Am privit viţelul de aur
Mugind pierdutul.
Licoarea mea aluneca pe gât,
El turna vorbe-mpietrite
Şi aurul îngheţa
Pe buze.
Mi-am înfipt dinţii
Şi mărul căzu jertfă trufiei.
Al meu.
Al lui
Păstra aurul păcatului
În surâsul Evei.
Am sperat să-mi atingă
Pana,
Sau muza
Dar m-a alungat,
Departe de mâna sa.
Şi-am plâns
Cu lacrimi adevărate.
În urmă,
În poarta palatului
Străluceau
Boabe-n tărână, de aur.