mă doare roşul

mi-e dor de mine.
am şi uitat cum mai arăt
cu toate că umblu, nu reuşesc să mă întâlnesc
pe marginea drumului cresc ochi goi
iar ceilalţi se-ascund zgribuliţi sub pleoape
ca ţurţurii în zăpadă.
cuvintele mi-au îngheţat pe limbă
zornăind ori de câte ori
deschid gura
din cauza asta nici n-o mai deschid.
e prea mult zgomot
şi nu mai pot să-mi văd degetele
maci amorţiţi, fără culoare
strângând toate literele
şi dormindu-le somn copt
adânc,
într-o altă pată
de culoare.