Ca o frunză, toamna

Lumina pipaie fiecare frunză
Dându-i fiecăreia propria culoare
Regină ce împarte zâmbete discrete.

În arşita zilei toate frunzele mor
Neclintite, inundate, sunând a gol
O ploaie ar rupe tăcerea-n fâşii
Iar frunzele n-ar mai murii.

În noapte, frunzele se fac că dorm
Pândind adormirea din pom în pom
Şi-ascultă cum cresc rădăcinile.

Eram frunza şi tu erai toamnă
Păstram lumină, ploaie, vânt şi spaimă
Frunzele vii uită lecţiile trecutului
Rădăcinile povestesc totul pământului.