violet

motanul meu, pe cât de mic
se-nalţă pe pernuţe şic
deschide uşa, coada-şi plimbă
o-nchide zăbovind în tindă
dar vântul visele-mi agaţă
legându-le frumos c-o aţă
şi le pictează-apoi pe boltă
făcând o voltă
dezinvoltă.
l-am învăţat pe firoscos
să se strecoare
ca o boare
şi ca o umbră
să stea pe-o dungă
să văd bolta cerului
prinsă-n gheara gerului

Simioană farmazoană
strânge toate visele
câte-au copt caisele
cele verzi doar de le vezi
iar pe cele bălăioare
ascunse pe după soare
du-le-n casă la răcoare

motanul meu toarce uşor
cuvintele care mă dor
iar fusul ca un titirez
cu-un si bemol şi-un do diez
mă poartă-n rana somnului
ţesând urzeala visului
rrr...