lucruri uitate

spune-i visului tău c-a murit
şi-o să vezi cum se lasă ca o greutate de piciorul ocnaşului
smulge-ţi cuvântul din carne
şi o să vezi lumea trecând pe partea cealaltă a vieţii cu batista la nas.
uită că ai aripi, uită zborul înfipt în suflet
şi durerea sfâşietoare te va răscoli, maree ce salută-n noapte
viaţa e plină de lucruri minunate pe care nu le-ai cunoscut, o să spui
şi ştiu că e aşa, numai că uitarea îşi are ritmul ei,
n-o poţi obliga să te placă.

oare pana căzută uită plutirea?
cuvântul smuls se usucă şi moare?
visele ucise mai bântuie fantomatice prin lume?

când modelam cuvintele realizam cât de mult le iubesc
şi cât de dor îmi era de ele, să le simt vii,
pulsând.
chiar şi pentru o clipă
chiar şi numai pentru mine
şi nu din egoism.
mă bucuram să le ştiu că există.
ca aerul,
ca soarele
ca sufletul…


o energie preţioasă... s-a evaporat şi dusă a fost…
nu-i aşa că viaţa e superbă?