cuvinte adunate

nu sunt Don Quijote
să tai limbile balaurului ce-mi pârjoleşte şaua
nici măcar Sancho Panza
să le-nnod cuvintele în barbă
pe sub spuma săpunului
nici măcar Rosinante
cu şalele viselor lăsate
cam pe unde roade zăbala
carne şi dinţi, alandala
prin tivul buzelor
am lins fierul scărilor
ce-mi băteau coastele
cu limbă uscată, clopotele
am înghiţit pintenii tăcerilor
privind coaja urmelor
şi mă scarpin pe greabănul zilelor
acolo unde se-adună bătătura grijilor
ca o cocoaşă ceva mai tare
e singura amintire ce-o mai am în dotare
porniţi uitatelor, daţi toate năvală
să urle gâtleju-n ţărână, a lună,
şi-a fiară ce se-nfioară

am să-ţi las o ureche şi ochiul
şi buzele strânse-mpreună
uitate pe rând
culcate pe-o rână
de râpă nebună
mă trag mai la umbră şi-n joacă
(aşa cum pe timpuri la ore
făceam ghemotoace cuvântul
lipindu-l pe boltă)
îmi fac ghemotoc faţa spartă
o umflu apoi, şi-o pocnesc
sunt cer, asfinţesc,
mă-negresc
şi spuzesc.